Florinel Coman l-a șocat pe Basarab Panduru cu dialogul pe care l-a purtat cu Gigi Becali la scurt timp după derby-ul FCSB – Rapid 1-2. O parte a discuției dintre cei doi a fost dezvăluită ulterior de patronul roș-albaștrilor.
Luni, 6 noiembrie, la doar o zi după ce FCSB a pierdut derby-ul cu Rapid, scor 1-2 pe Arena Națională, Gigi Becali a dezvăluit în fața reporterilor că după meci a avut o discuție la telefon cu Florinel Coman. Patronul roș-albaștrilor a dorit să afle cauzele prestației modeste a echipei sale, iar ce i-a spus Coman l-a lăsat fără replică.
„Am vorbit și cu Coman acum. Mi-a zis: „Nea Gigi, nu am avut soluții!”. I-am zis: „Bă, ai driblat prea mult!”. Mi-a zis: „Nu am avut soluții, trebuia să driblez că nu aveam, nu mi se dădeau soluții”, a dezvăluit Gigi Becali, luni, în fața reporterilor.
Pentru dialogul respectiv pe care l-a purtat cu Gigi Becali, Florinel Coman a fost deja atacat dur de un antrenor român, care a lăsat de înțeles că „Mbappe” ar putea arunca în aer vestiarul cu astfel de afirmații.
Acum a venit rândul lui Basarab Panduru, fost mijlocaș stelist și actual analist TV, să comenteze dezvăluirea lui Gigi Becali. Panduru este șocat de spusele patronului FCSB și tinde să nu îl creadă pe acesta:
„M-a mirat ce am auzit azi, nu credeam că o să aud aşa ceva, că „băi, nea Gigi, driblam că nu aveam cu cine”. Nu mă gândeam la aşa ceva, că face aşa ceva. Nu prea l-am mai văzut în postura asta, nu ştiu ce să cred, m-a bulversat pe mine că a zis aşa ceva.
Dacă e aşa, mă pune pe gânduri. M-a dat peste cap. Nu mă aşteptam niciodată de la el. Poate tu ai înţeles aşa, că el nu era omul care să spună aşa ceva. Încerc să fac ceva să cred că n-a zis aşa ceva, că nu e omul… Mai degrabă mi se pare că aşa a interpretat Becali”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
Referitor la posibilitatea ca Florinel Coman să fie „tras de urechi” de către coechipierii de la FCSB după dezvăluirile lui Gigi Becali, Basarab Panduru a explicat că nu sunt șanse ca așa ceva să se întâmple. În vărstă de 25 de ani și aflat sub contract cu FCSB din august 2017, Coman este unul dintre liderii echipei roș-albastre, astfel că Panduru a adăugat:
„Cine să-i reproşeze lui Coman din vestiar că a zis asta? Nu e nimeni care să-i spună ceva. Nu cred că a zis aşa ceva. El a vorbit cu Gigi la telefon. Cine să-i spună ce să spună? Mâine nu se întâmplă absolut nimic, că nu e cineva care să-i reproşeze ceva”, a mai declarat analistul TV, potrivit sursei citate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER